Prima ședintă generală ASIO

Pentru prima dată împreună

 

     După câteva săptămâni  de la începutul anului universitar și de la aderarea asociației ASIO în rândul celorlalte asociații cu tematică din cadrul Universității din Oradea, am reușit să ne întâlnim, în cadrul unei ședințe, cu primii membri înscriși.

     Ședința a avut un rol important atât pentru conducerea asociației, cât și pentru membrii recrutați în urma unor interviuri disputate cu directorii fiecărui departament.

 

15110868_1516786571671458_6300722125868371616_o
Untitled

     Această primă întâlnire a adus la cunoștință modul în care a luat naștere Asociația Studenților Ingineri din Oradea și anume la inițiativa a trei viitori ingineri, reprezentanți ai Senatului Universitații Oradea:

  • Cosma George - student la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației
  • Herman Robert - student la  Inginerie Managerială și Management Industrial
  • Crăciun Andrei - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică

     Pe lângă cei trei fondatori ai asociației, s-au prezentat și ceilalți membri care alcătuiesc întreg board-ul de conducere.

     Conform structurii asociației, aceasta este alcătuită din trei departamente, cate unul pentru fiecare facultate: IETI, IEMI și IMT. Fiecărui departament menționat, îi este atribuit câte un Vicepreședinte ASIO și un Director de Departament.

     Pe lângă acestea, ASIO dispune și de un departament de Relații Publice, care se ocupă cu promovarea imaginii ASIO atât în mediul online, cât și în cel offline, precum și Alumni, un departament onorific alcătuit din foștii studenți ai facultăților de inginerie.

 

     Mai multe detalii cu privire la rolul membrilor din board-ul de conducere conform departamentelor menționate anterior, precum și la scopul înființării ASIO, puteți găsi accesând paginile Conducere și Despre noi din antetul paginii.

Untitled

Conținut redactat de către Bacter Răzvan.

Cât de folositoare ți-a fost această postare?

Faceți click pentru a evalua!

Media / 5. Numărul voturilor:

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Prima ședintă generală ASIO

Updated on 2019-06-02T00:51:48+03:00, by ASIO.